luni, 3 martie 2008

ADECeU' cu maneaua intre ghilimele

ce poate fi mai rau ca o manea? ma intrebam de dimineatza, in timp ce circulam regulamentar cu cel mai decent mijloc de transport in comun, metroul, spre unul din en-urile mele job-uri. si cum raspunsul era, evident si in urechile mele, l-am prins din zbor. mai rau ca o manea, e aceeasi manea scursa, racnita din castile pustiului de langa tine. pentru ca intervine un alt fel de frustrare, ceva mai subtila decat atunci cand aceeasi manea vine de-a dreptul peste tine ca trenu' de navetisti, din, sa zicem, celularul "boss-ului" de trotuar care trebuie sa o impartaseasca neaparat cu toti fratzii lui dimineatza in drum spre taraba din Obor, simultan cu parada de tehnica celulara proaspata in dotare. de ce zic ca e mai enervant ? pentru ca, e tot zgomot, ok, dar ceva in tine spera ca zgomotul ala pe care parca incepi sa-l percepi atat de intim, si impotriva caruia de multe ori e prea riscant ca sa incerci sa faci ceva, provine de la ceva ce ar putea sa-ti placa. marunta consolare, intr-adevar. ar fi pentru asta un zgomot un pic mai suportabil. poti prinde din zbor o nota, doua, poti recompune mental melodia preferata. si cand te agatzai tu de chestia aia, sperantza firava sau cum i-o zice, realizezei ca nu. Nu domle, e chiar manea. hei, calm down, nu vreau sa scuz pe nimeni. vorbesc doar despre complicatele senzatii auditive si despre infinitezimalele perceptii ce roiesc imprejur cu ocazia fiecarei memorabile calatorii cu transportul comunitar bucurestean.



ok, acum ca am scapat de bazaitul acestei idei / perceptii care ma urmarea de dis de dimineatza si ca am facut pe interesanta cu senzatiile mele disecate.. vreau sa introduc ceea ce e mai jos cu ideea ca mi se pare funny, culmea.


cred ca auto-ironia ia fatza unei posibile acuze de "beeey da' voi vreatzi sa manelizati publicitatea ?" pt. ca toata ideea se deplaseaza spre "cool" - perceptzie pe care tot pustiu cu risc (de "manelizare") o are despre advertising. nu zic acum ca printul gandit de catedra scolii ADC* va salva cartierele si .. metrourile de posibili noi adeptzi ai manelei si ar da in schimb pusti mantuiti, convertiti, creativi si buni producatori de publicitate. pt. ca oricum printu' se adreseaza tot pustilor dotati de la natura cu organ pentru cool/funny/marfa/misto.



zic doar ca e funny. si ca oricat de tare ma enerveaza maneaua si traditionala ei comunicare (( cu afisele (iar mai loc comun ca genul asta de "print" nu prea mai exista pe obrajii manelopolisului nostru dambovitzean, vezi mai departe -) pe care le stie vrand-nevrand tot omu' )), tot nu pot sa ma supar pe printul' asta.



2 comentarii:

Eliza spunea...

despre scoala ADC* mai cautati si voi pe net, ca sunteti fete si baietzi dashteptzi

Andreea spunea...

Inscrie-te la scoala ADC*RO aici: www.scoalaadc.ro